Cum a fost UCISA fetita disparuta din Dambovita. Detalii SOCANTE

Fetița de 11 ani dispărută în Dâmbovița a fost ucisă la aproximativ o jumătate de oră după ce a fost răpită. Astfel, când părinții i-au anunțat dispariția, Adriana Mihaela Feraru era deja moartă, spun anchetatorii.

Duminică seară, la o conferință de presă organizată la IPJ Dâmbovița, responsabilii operațiunii de salvare a fetiței de 11 ani au venit cu detalii, după confirmarea că Adriana Mihaela Feraru a murit.

Răpirea a fost la ora 17:16
Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Mihai Dincă, a spus că moartea fetiței s-a produs la scurt timp după răpire, vineri.

”La momentul acesta, datele de anchetă pe care le avem indică, cu certitudine, faptul că fetița a fost ucisă la un interval de maximum de 30 – 35 de minute de la momentul în care ea a fost răpită, adică undeva în jurul orei 17 și 16 minute”, a declarat procurorul Mihai Dincă.

Potrivit procurorului, când părinții au anunțat dispariția, era prea târziu.

”La momentul în care familia a sesizat dispariția copilului, cu certitudine, copilul era decedat!”, a mai spus procurorul.

”La 19.13 a fost sesizarea, iar răpirea a fost la 17.16”, a explicat și șeful IPJ Dâmbovița, comisarul-șef Sorin Păun.

Anchetatorii au spus că și-au dat seama că este vorba despre un caz de răpire după ce au vizionat camerele de supraveghere, unde au reușit să identifice mai multe mașini suspecte.

Există un cerc de suspecți, a confirmat procurorul Mihai Dincă, iar printre aceștia este și un cetățean străin, aflat de câteva zile în România.

Surse din anchetă au declarat că este vorba despre un olandez, care a închiriat o locuință în București și a venit în Gura Șuții cu o mașină închiriată. Suspectul nu ar mai fi în România, ci ar fi plecat sâmbătă, mai spun aceleași surse.

Procurorul Mihai Dincă a mai spus la conferința de presă de duminică seară că nimeni din acest cerc de suspecți nu a fost audiat.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *