Detalii ȘOCANTE din referatul procurorilor privind CRIMA din Piața Constituției. NEWS ALERT

Detalii de Vestul Sălbatic reies din referatul procurorilor privind crima din Piața Constituției. Totul a plecat de la o femeie, bandele rivale au venit în Piața Constituției cu zeci de bătăuși înarmați cu săbii, bâte și țevi ca să își regleze conturile. Culmea, încăierarea a fost filmată de camerele de supravegehere de pe clădirea Parchetului General.

Totul a început sâmbătă seara, când liderul unei grupări din Sectorul 5, Ionuț Mirea zis Boxerul, a fost sunat de Ion Alexandru zis Alex Barbaro, cel care controlează o altă grupare interlopă din zona Tei-Doamna Ghica. Barbaro i-a reproșat lui Boxerul o presupusă legătură cu concubina lui și i-a cerut să își regleze conturile. Așa că și-au dat întâlnire a doua zi, duminică, 29 septembrie, pe teren neutru, în Piața Constituției.

Numai că cei doi nu au venit cu mâna goală. Alex Barbaro a venit cu 40 de inși și cu 10 mașini, iar Boxerul doar cu 5 mașini. Toți erau înarmați până în dinți cu săbii, bâte, cuțite și țevi de metal. Discuția a degenerat imediat și s-a ajuns la o încăierare generală.

Unul dintre membrii grupării lui Boxerul, cel ucis, Ion Ban zis Doctoru, a fost prins de 8 membri ai grupării rivale.

„Agresiunea asupa victimei a debutat cu pulverizarea de către Păun Romeo a unui spray lacrimogen de la o distanţă de aproximativ 1,5 metri după care Ban Ion a fost înconjurat imediat de un număr de 8 membri din grupul advers care i-au aplicat mai multe lovituri în zona capului, a spatelui şi a membrelor cu bâte, cu pumnii şi picioarele, precum şi cu un corp dur alungit, cu muchii uşor alungite” (posibil sabie – n.r.) – extras din referatul Parchetului Capitalei.

Judectorul a emis mandate pentru toți cei 6 reținuți de Parchetul Capitalei. Liderul grupării din Tei, Alex Barbaro, nu a fost prins nici până acum.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *