LOVITURA TERIBILA pentru Kovesi. Cine e protejatul fostei şefe a DNA

Fostul procuror-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, ajuns între timp procuror-şef al Parchetului European, primeşte o lovitură năucitoare din partea unui celebru magistrat. Kovesi ar fi protejat pe cineva cât timp conducea Direcţia Naţională Anticorupţie, iar totul s-ar fi făcut pe principiul “servicii contra servicii”.

Judecătoarea Camelia Bogdan vorbeşte despre o persoană protejată la nivel înalt de către fostul procuror-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Este vorba despre şeful Inspecţiei Judiciare, Lucian Netejoru, căruia Camelia Bogdan i-a făcut trei plângeri penale, două înregistrate la Oradea şi una la Constanţa. Toate au fost clasate, spune judecătoarea, pentru că Netejoru era protejat de către DNA – Structura centrală, instituţie condusă la acea vreme de Kovesi. “Au fost servicii contra servicii” între DNA şi Inspecţia Judiciară, acuză Camelia Bogdan, într-un interviu acordat Newsweek.

“Inspecţia Judiciară nu avea competenţe să investigheze incompatibilităţile de ordin extrajudiciar ale magistraţilor. Pentru aceste verificări se apelează la Agenţia Naţională de Integritate. Inspecţia Judiciară a încălcat competenţele ANI. Mai mult decât atât, având un raport al ANI, i-a nesocotit afectele şi m-a trimis în judecata disciplinară cu încălcarea atribuţiilor prevăzute de lege. Toate (plângerile – n.red.) au fost clasate.

Eu i-am făcut trei plângeri penale domnului Lucian Netejoru. Două plângeri penale au fost înregistrate la Oradea şi una a fost înregistrată la Constanţa. Pentru cea de la Constanţa s-a început urmărirea penală in rem. Am înţeles că ar fi dobândit şi calitatea de suspect, deoarece domnul Lucian Netejoru ar fi încercat să acrediteze în instanţă că nu ar fi făcut parte din MLNR (Marea Lojă Naţională din România – n.red.) niciodată şi s-a judecat în contradictoriu cu mine respectiva plângere penală. Toate au fost clasate.”

Au fost servicii contra servicii între Inspecţia Judiciară şi DNA

“Eu mi-am dat seama că are protecţia la DNA – Structura centrală, dar de fiecare dată doamna procuror-şef al DNA, doamna Laura Codruţa Kovesi, a preluat aceste dosare, au fost trecute pe linie moartă de către procurorii DNA şi în cele din urmă li s-a dat clasare fără a se administra un minim de dovezi. Practic, cu excepţia unei adrese la MLNR, în dosarele domnului Lucian Netejoru nu s-a administrat nicio probă. Nu cred că a fost mai mult de un troc sau sunt apărate alte interese. Au fost servicii contra servicii prestate illo tempore de către Inspecţia Judiciară şi DNA”, a declarat judecătoarea.

Camelia Bogdan a fost exclusă din magistratură de către CSM în 2018. Decizia a fost atacată în instanţă, însă deocamdată nu există o decizie finală din partea judecătorilor Curţii Supreme.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *