Prognoza meteo SPECIALA pentru Capitala: canicula si fenomene meteo extreme

Luni, vremea va fi în continuare călduroasă în orele amiezii, când și disconfortul termic se va menține accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând a atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade.

Cu o probabilitate mai mare îndeosebi în orele serii și în prima parte a nopții, gradul de instabilitate atmosferică va fi în accentuare și vor fi perioade în care se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, posibile vijelii și căderi de grindină.

Marți, vremea se va menține călduroasă, iar disconfortul termic ridicat. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade.

Începând cu ore amiezii vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie și posibile căderi de grindină.

Loading...

Lasă un răspuns