SOC în cazul Caracal. Unde ajungeau adolescentele răpite de Gheorghe Dincă

Complicat cazul ”Monstrul din Caracal”. Din puținele informații ofciale și multitudinea celor aduse în spațiul public de jurnaliști reiese că polițiștii și procurorii de la București merg pe o singură ipoteză de lucru: Gheorghe Dincă, criminal în serie, un ”lup singuratic” părăsit de familie, un psihopat care răpea minore cu mașina, le viola și le ucidea, apoi le ardea într-un butoi. O ipoteză care a scârțâit încă de la începutul anchetei, iar acum, după două luni, aproape nimeni nu mai crede în ea.

În momentul de față, în cazul de la Caracal avem ca o certitudine doar că Dincă, un pensionar de 66 de ani, a luat în mașina sa două eleve de liceu, pe Luiza Melencu (în ziua de 14 aprilie 2019) și pe Alexandra Măceșanu (pe 24 iulie), le-a dus acasă la el, unde le-a violat.

Violul s-a probat prin analize criminalistice, iar în cazul Alexandrei există și mărturia ei, în dialogul cu operatorii de la 112. Mai există încă trei victime, trei femei din Caracal care au depus plângeri că au fost violate de către Gheorghe Dincă, informație făcută publică de șeful DIICOT, Felix Bănilă.

Deci cinci victime ale un violator psihopat! Niciun raport al medicilor legiști de la INML nu a probat că Alexandra și Luiza sunt moarte. Așadar un alt scenariu, o altă ipoteză se poate construi pe elementele cunoscute până acum și pe care Evenimentul zilei le-a publicat de-a lungul a 56 de zile. Poate o fac și anchetorii, dar vom afla asta abia la final, când procurorii vor întocmi rechizitoriul.

Ipoteza numărul doi se referă la traficul de persoane în care Gheorghe Dincă avea rolul său. Făcea acel gen de taximetrie rurală prin care reușea să răpească adolescente și să le livreze rețelei de prostituție ce le scotea apoi peste graniță. Casa sa, o adevărată fortăreață ascunsă privirilor de vegetația abundentă, cu tot felul de gropi săpate în curte, cu câini și cu nutrii, era locul unde fetele erau ținute prizoniere până când erau luate de unul dintre membrii rețelei.

Se poate bănui, în cazul acestui scenariu și în baza informațiilor de până acum, că Luiza și Alexandra ar fi putut fi extrase din Casa Groazei de familia lui Dincă. E ciudată coincidența că după răpirea Luizei, în casa lui Dincă apare soția sa, venită din Italia. Iar după răpirea Alexandrei, chiar în dimineața zilei de 24 iulie, în Caracal apar fiica și fiul lui Dincă, veniți tocmai de la Arad ca să cumpere nuci de la Deveselu.

Dacă e să-i credem, ei spun că nu s-au oprit la casa tatălui în 24 iulie, au mers la Deveselu (deși drumul nu trece pe lângă locuința lui Dincă!), apoi când s-au întors au ținut-o drept spre Arad Vreo 10 ore de condus, dus-întors, doar pentru niște nuci! Peste doar o zi, pe 26 iulie la prânz, toată familia lui Dincă, cu soția Lenuța în frunte, a revenit din Arad la Caracal căci tatăl fusese reținut pentru omor. Au dat declarații la Poliție, iar nevasta a fost plimbată prin toată casa și curtea, ca să le arate anchetatorilor caracaleni cum trăia bărbatul ei.

Despre complicitatea unora dintre polițiștii din Caracal, care pur și simplu, au lăsat-o pradă pe Alexandra după apelurile la 112, nici nu mai insist! Se știe cum nu au intervenit și cum, intrați în curtea lui Dincă abia la ora 6.00, a doua zi, au distrus urmele din presupusul câmp infracțional. Până și butoiul cu cenușă a fost mișcat din loc, iar burlanul pe care îl avea atașat a fost dărâmat.

Apoi, fără niciun fel de analiză științifică, polițiștii și procurorul din Caracal au anunțat că Alexandra a fost omorâtă de Gheorghe Dincă și arsă într-un butoi. În jurul orei 13.00, pe 25 iulie, televiziunile și site-urile de știri bubuiau de această declarație a purtătorului de cuvânt al Poliției Române. Anchetatorii care nu făcuseră nimic ca să o salveze pe fata de 15 ani, ce le dăduse multe-multe amănunte despre ce i se întâmplase și despre locul în care era sechestrată, știau deja tot filmul crimei, chiar și fără mărturisirea lui Dincă.

Nici până azi nu s-a făcut un experiment judiciar ca să se demonstreze că un cadavru se putea face scrum în acel butoi, iar specialiști de tot felul neagă că așa ceva ar fi posibil. Așadar, ipoteza numărul 2 privind extragerea copilelor din casa lui Dincă devine încă o dată plauzibilă.

Clanul Dincă și ruta Caracal-Arad
Dacă în cazul Luizei nu există nicio probă solidă că ar fi moartă, în cel al Alexandrei, cei doi dinți din care s-a extras ADN-ul ei nu demonstrează că nu ar fi vie. Totodată, analizarea orelor la care Alexandra vorbea la 112 și timpul în care Dincă a fost surpris pe camerele de luat vederi din Craiova duc la concluzia că adolescenta a fost scoasă din Casa Groazei de o altă persoană. Cine ar fi putut fi, dacă Dincă era încă pe drum, iar câinii nu ar fi lăsat un străin să intre în curte?

E posibil, în acest scenariu, să fi fost fiul care venise cu sora după nuci. De altfel, pe 3 septembrie dezvăluiam în EVZ că o mașină aproape identică cu cea a lui Gheorghe Dincă – formă, culoare – se află în proprietatea fiicei sale, Daniela, și a fost fotografiată la Ineu, lângă Arad, acolo unde Daniela Dincă administrează o hală în care, odinioară, se strângea fier vechi și o clădire în care funcționa sediul firmei Albiero Group, al cărei patron, italianul Giorgio Albiero a fost iubitul fiicei lui Dincă. După moartea acestuia, moștenitoarea în vârstă de peste 70 de ani a împuternicit-o pe Daniela să administreaze toată averea din România a lui Giorgio, inclusiv afacerile de import-export. Un ziar local, criticarad.ro, a făcut o anchetă la fața locului și, conform informațiilor lor, la Ineu ar fi punctul de tranzit pentru scoaterea din țară a fetelor trimise să facă prostituție în Italia.

Vom vedea ce vor descoperi polițiștii și procurorii în legătură cu această familie Dincă și cu activitățile ei. Este ciudată, însă, răspândirea teritorială a membrilor ei. Lenuța, mama, și un fiu, plecați în Italia. Daniela și un alt frate, domiciliați în Arad-Ineu. Un alt băiat locuiește în Deveselu, iar Gheorghe Dincă-tatăl, în Caracal, lângă Calafat, oraș de graniță ca și Arad.

Nici această ipoteză nu exclude faptul că Gheorghe Dincă era un psihopat sexual care își viola unele dintre victime, ba chiar există suspiciunea că pe unele le omora. Deocamdată, însă, nu a fost descoperit niciun cadavru, iar probele adunate până acum nu sunt prea concludente. Omul, însă, era un sadic. Ucidea câini, iar un martor a povestit că a omorât și un cal.

Și în cazul acestei ipoteze rămân fără răspuns două întrebări:

1.Unde sunt Alexandra și Luiza?
2.Cine l-a ajutat din Poliție pe Dincă pentru a câștiga timp ca să scape de Alexandra, vie sau moartă?

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *