ULTIMA ORA. Informații de ULTIM MOMENT despre starea mamei si bunicului Luizei Melencu

Mama Luizei Melencu a fost externată, în timp bunicul rămâne internat cel puțin până luni, au anunțat reprezentanții Spitalului de Urgență Craiova. Ambii au fost sfătuiți să meargă la psiholog, în condițiile în care medicii spun că prezența anchetatorilor îi poate afecta în continuare.

„Pacientul este internat în clinica de Cardiologie a spitalului nostru, este monitorizat și tratat specific, am vorbit cu medicul de gardă și mi-a spus că pacientul este conștient, stabil, valorile tensiunii arteriale au scăzut, pacientul va mai fi în clinica de Cardiologie cel puțin în acest weekend”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Craiova, Cristina Geormăneanu, legat de bunicul Luizei Melencu, conform Mediafax.

Cu privire la mama fetei, Monica Melencu, ajunsă și ea în cursul zilei de ieri cu ambulanța la spital, după ce jandarmii au mers să pună un mandat de aducere la DIICOT a acesteia, reprezentantul spitalului a spus: „pacienta a fost eliberată la domiciliu, durerile precordiale au cedat în cursul nopții, analizele în departamentul de urgență au prezentat valori normale”.

Totuși medicii recomandă în cazul amândorura consultul la psiholog: ” au fost consultați de psihiatru. La pacientă consultul a fost unul în limite normale, însă s-au evidențiat ca amprentă a stresului cumulat în această perioadă. Sindrom anxios si recomandarea de consiliere psihologică. Pacientul a cedat din punct de vedere psihologic. Ieri, a fost consultat, tratament a primit, cu evoluție să sperăm favorabilă, chiar în prezența acestor factori de stres. Sigur, am înțeles că consiliera psihologică nu au avut, practic, pot sa mearga la orice fel de psiholog”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Craiova, Cristina Geormăneanu.

Aceasta a precizat că în cursul nopții de vineri spre sâmbătă nu a fost niciun jandarm prezent în cadrul spitalului. În schimb, atât mama, cât și bunicul fetei, au fost reținuți cu privire la probele de sânge recoltate, în contextul în care tocmai acesta era cauza mandatului de aducere emis de DIICOT, și anume prelevarea de noi probe biologice de la mamă.

„Prezența lor (n.r.: a anchetatorilor) pot să își pună amprenta pe starea de sănătate a pacienților noștri. Ce e nou în acest moment, dacă respectă sfaturile de consiliere psihologică, vor suporta mai ușor. Erau suspicioși privitor la recoltările de probe de sânge. Nu știu de temerile lor, dar starea de anxietate era vădit prezentă și s-a ameliorat când am comunicat, comunicarea este lucrul cel mai important cu pacientul”.

Vineri seara, mama și bunicul Luizei au fost duși la Spitalul Județean de Urgență din Craiova cu o ambulanță pentru victime multiple de la ISU Dolj. Cei doi au acuzat stări de rău, după ce jandarmii au încercat să o ia cu forța pe mama Luizei. Bunicul Luizei și-a turnat benzină pe el de două ori.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *